Asociata Sfântul Hristofor pentru Copii Si Vârstnici a fost înfiintata pe 9 mai 2015, la Bucuresti, în urma mai multor activitati social-filantropice, educationale, asociatie pentru copii si batrani culturale si spirituale desfasurate în centre de plasament din Rm. Vâlcea si Bucuresti.


Viziunea Asociatiei Sfântul hristofor pentru Copii si Vârstnici este o lume mai deschisa pentru copii, vârstnici si persoane nevoiase, care au nevoie de o viata mai buna si mai umana.


Stim cât de greu tinerii absolventi ai specializarii „Asistenta Sociala” gasesc un loc de munca în domeniul absolvit, cerându-li-se vechime în munca. În acest sens noi vrem sa-i ajutam.


Cautam absolventi de la Asistenta Sociala care au domiciliul în Bucuresti si care doresc sa faca la noi practica ca voluntar, 6 luni de zile, urmarindu-se formarea si experimentarea abilitatilor de evaluare a cazurilor sociale din Bucuresti si Ilfov. Ulterior vor primi o adeverinta de practica în care sunt inserate toate competentele dobândite, cu scopul facilitarii angajarii în cadrul unui DGASPC sau institutii private, având sanse de angajare mult mai mari, deoarece au deprins cunostinte minimale în evaluarea si ajutorarea cazurilor sociale aflate în evidenta Asociatiei noastre. Pentru mai multe detalii, scrie-ne intentia ta de implicare la adresa: contact@sf-hristofor.ro  si te vom contacta noi cât mai repede posibil.


Cautam voluntari psihologi si psihoterapeuti.

Avem nevoie de voluntari psihologi si psihoterapeuti, care sa ne ajute la identificarea nevoilor de ajutor ale beneficiarilor nostri, care se confrunta cu diverse probleme psihice, pentru a le oferi un ajutor integrat.| Este foarte greu sa îi ajutam neconditionat pe cei cu afectiuni psihice, fara sa-i stigmatizam în vreun fel! De aceea, nevoia de specialisti care sa ne fie alaturi în misiunea noastra este vitala!| Psihologii si psihoterapeutii pot oferi ajutor psiho-emotional si terapie, iar noi intervenim pentru rezolvarea imediata a problemelor sociale, financiare si materiale.| Pentru mai multe detalii, scrie-ne intentia ta de implicare la adresa: contact@sf-hristofor.ro  si te vom contacta noi cât mai repede posibil.


Daca cunoasteti asistenti sociali/psihologi/psihoterapeuti la început de drum professional si dornici sa ajute neconditionat în Bucuresti si Ilfov, nu ezitati sa ne recomandati, contribuind astfel la ajutorul celor care au nevoie de noi.

Într-o lume tot mai încercata de crize si incertitudini, exista oameni care, desi nu au multe, pastreaza în inima ceva nepretuit: speranta si dorinta de a face bine, neconditionat, celor care au nevoie. Aceasta este întretinuta, an de an, de sufletele generoase care aleg sa daruiasca, sa se implice si sa aduca bucurie acolo unde lipsurile cântaresc cel mai greu.

Din 22 februarie pâna pe 3 aprilie 2026, Asociatia pentru Copii ?i Batrâni Sfântul Hristofor, în colaborare cu ASCOR Bucuresti, organizeaza colecta traditionala de Pasti pentru persoanele nevoia?e din Bucure?ti si Ilfov.|

Va invitam acum sa luati parte la aceasta initiativa a generozitatii.

Vom pregati pachete cu:

-alimente neperisabile (faina, malai, orez, ulei, zahar, conserve etc., 

- produse traditionale pentru masa de Pasti,

- produse de igiena personala,

- dulciuri pentru copii.

Împreuna putem face mai mult pentru batrânii nevoiasi.

Pentru unii dintre noi, mâncarea e un lucru firesc.

Pentru multi batrâni nevoiasi, este o grija zilnica.

Prin redirectionarea a 3,5% din impozitul pe venit, ne ajuti sa punem alimente pe masa batrânilor nevoiasi: oameni singuri, cu pensii mici, care de multe ori sunt nevoiti sa aleaga între mâncare si medicamente.

Dragii nostri,

Sarbatorile pascale aduc, pentru multi dintre noi, liniste, familie si bucuria de a fi împreuna. Însa, pentru unii copii si pentru multi vârstnici din centrele de plasament, aceste zile trec în singuratate, neîncredere si tacere, fara îmbratisari, fara masa traditionala în familie, fara sentimentul ca sunt asteptati de cineva drag care se gândeste la ei, macar de sarbatori.

În spatele fiecarei usi din aceste centre se afla suflete de copii si batrâni uitasi de propriile familii, care îsi doresc un singur lucru: sa fie auziti, iubiti si acceptati.}

si în acest an, cu ajutorul oamenilor cu inima buna, dorim sa le aducem bucuria Învierii prin pachete care vor contine:

? dulciuri

? fructe

? sucuri

? produse de igiena personala

Un gest mic din partea voastra poate însemna enorm pentru cineva care nu mai asteapta nimic. Un pachet daruit cu dragoste poate aduce o clipa de bucurie si mângâierea de a stii ca nu sunt singuri.

Educam prin daruire – împreuna putem face mai mult pentru copiii fara parinti. Prin redirectionarea a 3,5% din impozitul pe venit, ne ajuti sa oferim copiilor orfani activitati educationale, iesiri, excursii si tabere care le aduc bucurie si speranta. Completeaza formularul 230 aici: https://redirectioneaza.ro/apcsb-sfantul-hristofor. Dureaza 2 minute, nu te costa nimic,se poate completa online, chiar si de pe telefon. Daca nu poti redirectiona, poti fi ambasadorul copiilor: distribuie formularul prietenilor, colegilor sau familiei. Un gest mic pentru tine. O bucurie mare pentru un copil. Multumim din suflet pentru sprijin! Prive?te cât mai des cerul – si vor deveni gândurile tale u?oare si limpezi. Taci mult, vorbeste putin si în sufletul tau va poposi tacerea, iar duhul îti va fi linistit si plin de pace.


a) Colaboratori

Asocia?ia Studen?ilor Cre?tini Ortodoc?i Români (ASCOR), filiala Bucure?ti;

Facultatea de Teologie Ortodoxa „Justinian Patriarhul" din Bucuresti;

Parohia Sfânta Ecaterina - Paraclis Universitar;

Fundatia Umanitara „The Door” România;

Fundatia Misericors - Trup pentru suflet;

Asociatia Asezamântul Studentesc „Sfântul Apostol Andrei”;

Dgaspc, Sectoarele 1, 2, 3, 4, 5, 6, ?i judetul Ilfov;

DGASPC Vâlcea;

Agen?ia pentru plati si Inspectie Sociala a Municipiului Bucuresti;

Centrul European Cultural ?i de Tineret pentru Unesco „Nicolae Balcescu”;

Colegiul Na?ional de Arte „Dinu Lipatti”;

Funda?ia „Sfântul Sava” de la Buzau;

Asocia?ia Studen?i pentru Via?a;

Asocia?ia Neamunit;

Corul Meloritm al Palatului Copiilor;

Liga Femeilor Cre?tine Ortodoxe din Arhiepiscopia Râmnicului;

Centrul pentru Seniori al Municipiului Bucure?ti;

Asociatia FRENDS pentru Dezvoltare

CN Posta Româna SA

Asociatia pentru Implicare Sociala, Educatie si Cultura (ASISED)

 


b) Sponsori

SC Direct Booking SRL;

Registrul Auto Român - Regie Autonoma;

Regia Autonoma „Monitorul Oficial SA”;

Societatea nationala a Sarii SA (SALROM);

SC Reea SRL;

SC Primo Prod SRL;

SC Rominstal Solar SRL.

SC Ancontab Audit SRL;

SC Smith and Smith SRL;

SC Mambricolaj SA;

SC Unilever România SRL;

SC Vico Services SRL;

SC Drugs4All SRL;

SC Boromir Ind SRL;

SC One Gaget SRL;

SC Rosequeens Properties SRL;

SC Chivaran Com SRL;

SC Drascom Impex SRL;

SC Cossum Services SRL;

SC Ralcom Exhibitions SRL;

SC Five Hats Training SRL;

SC Sibianul SRL;

SC Digital IT Consulting SRL;

SC Jr Enterprises SRL;

SC Florisco SRL;

SC Mecro System SRL;

SC PPG Romania SA;

SC Personal Credit Advisor SRL;

SC InterBrands Orbico SRL;

SC Activ Property Services SRL;

SC Agroconcept Impex SRL

SC Rei Development Services SRL

SC Gis SRL

Wirtgen România SRL

SC Electrica SRL

SC Ilf Consulting Engineers Romania SRL

SC Van-Gao SRL

SC Win Impex SRL

SC Metrologic Business Center SRL

SC Riela Comimpex SRL

SC Nexus Electronics SRL

 


c) Parteneri Media

Radio Trinitas

Trinitas TV

Cotidianul Ziarul Lumina

Site-ul Basilica.ro

Site-ul Activenews.ro

Site-ul Stiri.ong.ro

Site-ul R3media.ro

Site-ul ?tiripesurse.ro

Site-ul Adevarul.ro

Site-ul Patriotnews.ro

Site-ul Romaniapozitiva.ro

Site-ul Agerpress.ro

În incinta Plaza România, sub titlul ”ÎMPREUNA PENTRU COPII sI FAMILIE”, specialisti, cadre didactice, parinti si vizitatori au dezbatut factorii care conduc la excluziune sociala, abandon scolar, comportamente antisociale si destramarea familiilor.


Totul pentru a contribui, prin dialog sincer si initiative de lucru împreuna, la un viitor mai bun pentru copii, alaturi de familiile lor.


Atelierele interactive organizate au avut ca teme:


modalitati de prevenire a situa?iilor de separare a copilului de familie;

serviciile gratuite oferite prin proiectul Centrul de zi pentru consiliere si sprijin pentru parinti si copii Nemo;

dezvoltare a abilitatilor parentale: cele mai bune modalitati de prevenire si gestionare a situatiilor de criza familiala;

jocuri si activitati creative pentru copiii prezenti.

Organizat în ziua în care se serbeaza, în fiecare an, ”Ziua Mondiala de Constientizare privind Autismul”, atelierul interactiv a abordat si riscurile specifice de separare de familie a copiilor cu autism si a copiilor cu dizabilitati în general.


Centrul de zi pentru consiliere si sprijin pentru parinti si copii Nemo – Cod SMIS 328617 este finantat din fonduri europene în cadrul Apelului PIDS/403/PIDS_P5/OP4/ESO4.11/PIDS_A23 - Servicii comunitare pentru copii si familii în vederea prevenirii separarii si în vederea sustinerii reintegrarii în familie a copiilor proveniti din sistemul de protectie speciala - Regiunea mai dezvoltata Bucuresti-Ilfov.

Instituția are rolul de a asigura, la nivelul sectorului 6, aplicarea politicilor şi strategiilor guvernamentale de asistență socială în vederea prevenirii şi combaterii marginalizarii sociale şi a sărăciei.

În acest sens, Direcția Generală de Asistență Socială şi Protecția Copilului Sector 6  elaborează strategia proprie de asistență socială, planul de asistență socială şi programe de acțiune în domeniu, în funcție de nevoile cetățenilor din unitatea administrativ teritoriala.

În vederea realizării atribuţiilor prevăzute de lege, Direcţia generală îndeplineşte, în principal, următoarele funcţii:

  1. de strategie, prin care asigură elaborarea strategiei şi planului anual de dezvoltare a serviciilor sociale, pe care le supune spre aprobare consiliului judeţean, respectiv consiliului local al sectorului municipiului Bucureşti;
  2. de coordonare a activităţilor de asistenţă socială şi de protecţie a familiei şi a drepturilor copilului, a persoanelor cu dizabilităţi, victimelor violenţei în familie, persoanelor vârstnice etc., precum şi a măsurilor de prevenire şi combatere a situaţiilor de marginalizare şi excludere socială în care se pot afla anumite grupuri sau comunităţi la nivelul judeţului, respectiv al sectorului municipiului Bucureşti;
  3. de administrare a fondurilor pe care le are la dispoziţie;
  4. de comunicare şi colaborare cu serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi instituţiilor care au responsabilităţi în domeniul asistenţei sociale, cu serviciile publice locale de asistenţă socială, precum şi cu reprezentanţii societăţii civile care desfăşoară activităţi în domeniu, cu reprezentanţii furnizorilor privaţi de servicii sociale, precum şi cu persoanele beneficiare;
  5. de execuţie, prin asigurarea mijloacelor umane, materiale şi financiare necesare pentru implementarea strategiilor cu privire la acţiunile antisărăcie, prevenirea şi combaterea marginalizării sociale, precum şi pentru soluţionarea urgenţelor sociale individuale şi colective la nivelul judeţului, respectiv al sectoarelor municipiului Bucureşti;
  6. de reprezentare a consiliului judeţean, respectiv a consiliului local al sectorului municipiului Bucureşti, pe plan intern şi extern, în domeniul asistenţei sociale şi protecţiei copilului;
  7. de promovare a drepturilor omului, a unei imagini pozitive a persoanelor, familiilor, grupurilor vulnerabile.

În domeniul protecției copilului şi a familiei, Direcția Generală de Asistență Socială şi Protecția Copilului Sector 6  asigură respectarea drepturilor copilului prin servicii de consiliere, prevenire a separării acestuia de familie, propune şi aplică măsurile de protecție specială pentru copiii aflați în dificultate sau cu handicap.

În domeniul protecției persoanelor adulte (persoane singure, persoane vârstnice, etc.), sprijină aceaste categorii de persoane aflate în nevoie prin consiliere şi le asigură servicii adecvate  în vederea refacerii şi dezvoltarii capacităților individuale şi familiale pentru a depăşi situațiile dificile în care se află prin acordarea de suport financiar, material şi juridic, în condițiile legii.

De asemenea, asigură măsurile de protecție  necesare pentru reabilitarea persoanelor adulte care s-au aflat în situații de risc.

În domeniul protecției persoanelor cu handicap, asigură respectarea drepturilor persoanelor cu handicap prin acordarea de servicii de asistență, consiliere, îngrijire, tratament, recuperare, reabilitare, orientare şi formare profesională, precum şi alte tipuri de servicii, în funcție de nevoile persoanelor cu handicap, în bază încadrării  acestora în categorii de persoane cu handicap.

Misiune

Motto – „Oamenii sunt grija noastră”

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 oferă servicii sociale și medico-sociale de calitate și asigură aplicarea politicilor și strategiilor de asistență socială în domeniul protecției copilului, familiei, persoanelor singure, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap, precum și a oricăror persoane aflate în nevoie de pe raza Sectorului, în condiţiile utilizării eficace şi eficiente a resurselor disponibile, a existenței unei infrastructuri sociale și medico-sociale adecvate nevoilor diferitelor categorii de populație şi a promovării unor standarde de calitate cât mai înalte.

Viziune

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului sector 6 își propune să dezvolte și ofere servicii sociale și medico-sociale integrate bazate pe nevoile comunității la standarde înalte de calitate, cu profesionalism și implicare.

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului sector 6 își propune să-și mențină poziția de top ca și furnizor de servicii sociale pe care a câștigat-o în ultimii 16 ani.

Principii și valori

Principiile și valorile care stau la baza furnizării serviciilor sociale de către D.G.A.S.P.C. Sector 6 sunt următoarele:

  • Abordare integrată – vizează asigurarea complementarității între serviciile sociale și medico-sociale oferite la nivelul sectorului. Implică identificarea și satisfacerea nevoilor de la nivel local printr-o intervenție coordonată a serviciilor publice și private.
  • Abordarea individuală, potrivit căreia măsurile de asistenţă socială trebuie adaptate situaţiei particulare de viaţă a fiecărui individ; acest principiu ia în considerare caracterul şi cauza unor situaţii de urgenţă care pot afecta abilităţile individuale, condiţia fizică şi mentală, precum şi nivelul de integrare socială a persoanei; suportul adresat situaţiei de dificultate individuală constă inclusiv în măsuri de susţinere adresate membrilor familiei beneficiarului;
  • Activizarea, potrivit căreia măsurile de asistenţă socială au ca obiectiv final încurajarea ocupării, în scopul integrării/reintegrării sociale şi creşterii calităţii vieţii persoanei, şi întărirea nucleului familial;
  • Caracterul unic al dreptului la beneficiile de asistenţă socială, potrivit căruia pentru aceeaşi nevoie sau situaţie de risc social se poate acorda un singur beneficiu de acelaşi tip;
  • Centrarea pe beneficiar în sistemul de servicii sociale - presupune adaptarea serviciilor sociale la necesitățile (în proces de schimbare continuă) beneficiarilor pe baza evaluării sistematice a impactului serviciilor asupra situației beneficiarului. Aceasta implică o intervenție personalizată pentru fiecare beneficiar pe baza nevoilor acestuia.
  • Concurenţa şi competitivitatea, potrivit cărora furnizorii de servicii sociale publici şi privaţi trebuie să se preocupe permanent de creşterea calităţii serviciilor acordate şi să beneficieze de tratament egal pe piaţa serviciilor sociale;
  • Confidenţialitatea, potrivit căreia, pentru respectarea vieţii private, beneficiarii au dreptul la păstrarea confidenţialităţii asupra datelor personale şi informaţiilor referitoare la viaţa privată şi situaţia de dificultate în care se află;
  • Dreptul la liberă alegere a furnizorului de servicii, potrivit căruia beneficiarul sau reprezentantul legal al acestuia are dreptul de a alege liber dintre furnizorii acreditaţi.
  • Eficacitatea, potrivit căreia utilizarea resurselor publice are în vedere îndeplinirea obiectivelor programate pentru fiecare dintre activităţi şi obţinerea celui mai bun rezultat în raport cu efectul proiectat;
  • Eficienţa, potrivit căreia utilizarea resurselor publice are la bază respectarea celui mai bun raport cost-beneficiu;
  • Implicarea și responsabilizarea comunității – actorii locali și cetățenii sunt implicați în definirea serviciilor sociale și a altor măsuri de suport ale persoanelor vulnerabile și în stabilirea responsabilităților ce le revin în implementarea acestora.
  • Intersecționalitate - fiecare persoană are identități sociale multiple (date de gen, etnie, rasă, clasă socială, (diz)abilitate, orientare sexuală, religie, castă, vârsta, naționalitate etc), fiind afectată de o serie de discriminări și dezavantaje din această cauză, suprapunerile și relațiile dintre acestea trebuie avute în vedere în oferirea de servicii de sănătate publică pentru a înțelege și combate prejudecățile complexe cu care se confruntă.
  • Îmbunătățirea continuă a calității - depunerea de eforturi mai ample şi susținute pentru îmbunătățirea continuă a calității serviciilor furnizare, cu accent pe individ şi comunitate. Calitate la nivelul structurilor, proceselor şi în rezultatele serviciilor sociale și medico-sociale şi implicit calitate a managementului, informației ce asigura decizia oportună, informată şi fundamentată.
  • Nediscriminarea, potrivit căreia persoanele vulnerabile beneficiază de măsuri şi acţiuni de protecţie socială fără restricţie sau preferinţă faţă de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, categorie socială, opinie, sex ori orientare sexuală, vârstă, apartenenţă politică, dizabilitate, boală cronică necontagioasă, infectare HIV sau apartenenţă la o categorie defavorizată;
  • Parteneriatul – pentru asigurarea accesului cetățenilor la servicii sociale se pot încheia parteneriate între autoritățile publice locale, instituțiile publice și private, organizațiile neguvernamentale, instituțiile de cult recunoscute de lege, precum și membrii comunității. În cazul acestor parteneriate, actorii locali stabilesc obiective comune, conlucrează și mobilizează toate resursele necesare pentru asigurarea unor servicii de sănătate și sociale de calitate.
  • Participarea beneficiarilor, potrivit căreia beneficiarii participă la formularea şi implementarea politicilor cu impact direct asupra lor, la realizarea programelor individualizate de suport social şi se implică activ în viaţa comunităţii, prin intermediul formelor de asociere sau direct, prin activităţi voluntare desfăşurate în folosul persoanelor vulnerabile;
  • Politică bazată pe evidențe - procesul de decizie se bazează pe analize de date concrete în vederea fundamentării măsurilor de politică publică și a planificării financiare.
  • Proximitatea, potrivit căreia serviciile sunt organizate cât mai aproape de beneficiar, pentru facilitarea accesului şi menţinerea persoanei cât mai mult posibil în propriul mediu de viaţă;
  • Respectarea demnităţii umane, potrivit căreia fiecărei persoane îi este garantată dezvoltarea liberă şi deplină a personalităţii, îi sunt respectate statutul individual şi social şi dreptul la intimitate şi protecţie împotriva oricărui abuz fizic, psihic, intelectual, politic economic;
  • Respectarea dreptului la autodeterminare, potrivit căreia fiecare persoană are dreptul de a face propriile alegeri, indiferent de valorile sale sociale, asigurându-se că aceasta nu ameninţă drepturile sau interesele legitime ale celorlalţi;
  • Solidaritatea socială - întreaga comunitate participă la sprijinirea persoanelor vulnerabile care necesită suport și măsuri de protecție socială pentru depășirea sau limitarea unor situații de dificultate, în scopul asigurării incluziunii sociale a acestei categorii de populație;
  • Subsidiaritatea – în situația în care persoana sau familia nu își poate asigura integral nevoile sociale, intervin colectivitatea locală și structurile ei asociative și, complementar, statul;
    Transparenţa, potrivit căreia se asigură creşterea gradului de responsabilitate a administraţiei publice centrale şi locale faţă de cetăţean, precum şi stimularea participării active a beneficiarilor la procesul de luare a deciziilor;
  • Universalitatea - fiecare persoană are dreptul la asistență socială, în condițiile prevăzute de lege;

Pentru cine?

Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Sector 6 asigura asistenta sociala urmatoarelor categorii de persoane:

  • Persoane defavorizate, marginalizate, discriminate;
  • Persoane varstnice;
  • Persoane singure si familii aflate in dificultate;
  • Adulti si copii cu dizabilitati;
  • Copii abuzati, maltratati, cu risc de abandon;
  • Copii abandonati.

Ce servicii oferim?

Protectia copilului:

  • Masuri de prevenire a abandonului si a institutionalizarii;
  • Asistenta maternala;
  • Masuri de reintegrare in familia naturala a copilului ocrotit in centrele de plasament sau in familii substitutive;
  • Masuri de protectie in familia largita, sistem rezidential, prin adopitie;
  • Masuri de protectie a copilului abuzat si/sau fara adapost;
  • Consiliere psihologica si juridica;
  • Sprijinirea si orientarea scolara si profesionala a copilului cu dizabilitati;
  • Masuri de protectie de tip alternativ: centre de zi pentru copii scolari si copiii strazii;
  • Masuri de protectie de tip rezidential: centre de plasament, centru maternal, centre pentru copii cu nevoi speciale.

Protectie Persoane Adulte

  • Asistenta si sprijin persoanelor varstnice, singure, aflate in situatii dificile sau cu dizabilitati;
  • Servicii de asistenta medicala, igienizare si servirea mesei pentru batranii singuri;
  • Promovarea si sustinerea respectarii drepturilor omului;
  • Masuri de prevenire si combatere a marginalizarii sociale si discriminarii etnice;
  • Acordarea de ajutoare sociale, speciale si alocatii monoparentale;
  • Servicii de recuperare, tratament, reintegrare sociala a persoanelor cu dizabilitati;
  • Servicii de consiliere sociala, juridica si psihologica;
  • Prestatii si facilitatii pentru persoane cu dizabilitati;

Directia Economica

  • Realizeaza bugetul Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Sector 6;
  • Gestioneaza planul de investitii si achizitii;
  • Asigura plata ajutoarelor sociale, speciale si a altor tipuri de suport material;
  • Administreaza bunurile imobile si mobile ale DGASPC Sector6;
  • Se implica in realizarea proiectelor si programelor proprii sau in parteneriat cu organizatii non-guvernamentale si asigura suportul financiar al acestora monitorizeza respectarea termenelor si a bugetelor proiectelor si programelor derulate;
  • Asigura plata salariilor asistentilor personali ai persoanelor cu handicap, ale asistentilor maternali si ale personalului din subordine;
  • Asigură plata drepturilor cuvenite, potrivit legii, persoanelor cu handicap;
  • Administreaza centrele de plasament din subordine, asigurandu-le beneficiarilor suportul material corespunzator (harna, echipament, medicamente, dotari) Sprijina financiar activitati educative si de pertecere a timpului liber pentru beneficiarii serviciilor sociale;
  • Contribuie la activitatile de informare si promovare a serviciilor sociale comunitare destinate persoanelor defavorizate;
  • Identifica resursele comunitare care pot fi utilizate in situatii de urgenta;
  • Ajutorul acordat semenilor a avut din totdeauna doua cai bine batatorite, anume cea filantropica,  a  milei  celor bogati  fata cei  saraci  si  cea  a  într-ajutorarii membrilor  unei comunitati.  Comunitatile  locale  din  toate  timpurile  aveau  propriile  forme  de  într-ajutorare: oamenii lucrau împreuna pentru a-si construi casele, actionau  în comun pentru a înfrunta pericolele si intemperiile, contribuiau la asezarea temeliilor unei familii. Pâna în  ziua  de  azi  exista  în  toate  tarile  lumii forme  caritative  de  a  acorda  ajutor  saracilor, organizate de persoanele înstarite, biserici si asociatii filantropice, îndeobste cu motivatie sau din obligatie religioasa. Actele de binefacere în favoarea saracilor dintr-o comunitate erau de regula conditionate de meritele acestora.   1. De la binefacere la organizarea ajutorului   În  primele  secole  ale  erei noastre,  în  imperiul  roman  aflat  sub  influenta crestinismului  au  luat  fiinta  câteva  institutii  de  asistenta  pentru  copiii  orfani,  case de adapost pentru fete tinere si aziluri pentru vaduve; aceste institutii se bucurau de suportul material  si  spiritual  al  bisericii  (Manoiu,  Epureanu,  1996).  In  Evul  Mediu  timpuriu, sprijinul acordat  de biserica celor saraci s-a întemeiat  pe o conceptie "pozitiva" privind saracia:  sa  te nasti  sarac  reprezenta  o  sansa pentru  dobândirea  vietii vesnice,  totodata saracia  dadea  prilej  bogatilor  sa-si  dovedeasca  milostenia  (Neamtu,  Bocancea,  1999). Pâna în a doua jumatate a secolului al XIX-lea biserica va ramâne un important sprijin al saracilor, bolnavilor, al copiilor sau batrânilor lipsiti de sprijinul familiei. Din punctul de vedere istoric, asistenta sociala, ca forma de ocrotire asigurata prin legislatia de stat, a aparut în Anglia, în perioada reginei Elisabeta, având ca reper Legea saracilor (43 Elisabeth Poor Law) adoptata de parlamentul englez în anul 1601. Astfel au fost legiferate câteva teme majore ale asistentei sociale (Boom, 1990, p. 74-75): • S-a initiat forma de ajutor public, fundamentat pe sistemul de taxe colectate de stat.  • Orasele si  comunitatile  aveau  obligatia sa  finanteze  si  sa administreze  pe plan local ajutorul pentru cetatenii lor.  • Ajutorul  se  acorda  saracilor  în  mod  diferentiat,  în  functie  de  merit,  sub forma  de  ajutor  nemijlocit  pentru  saracii  merituosi  si  cei  incapabili  de munca  datorita  batrânetii  sau  unui handicap  si  copiilor  care  înca  nu  pot munci,  iar  cei  considerati  apti  de  munca  dar  lenesi  erau  obligati  sa munceasca.  • Oamenii erau obligati sa-si ajute rudele în cât mai mare masura.  • Copiii  saracilor  erau  îndrumati spre  mesteri care  le asigurau  îngrijirea si formarea profesionala.   În acea perioada era din ce în ce mai raspândita perceptia saraciei ca pericol social, de  aceea  ordinea  publica  avea  datoria  de  a-i  face  pe  saraci  inofensivi,  de  a  limita vagabondajul si  cersetoria, fie prin  gasirea unor  forme de  munca prin  care saracii sa  se faca utili, fie prin forme represive. În secolul al XVII-lea în Anglia s-au înfiintat casele de 
  •  18 munca,  care  trebuiau  sa  testeze  dorinta  saracilor  de  a  lucra.  Ele  s-au  generalizat  în întregul  regat  în  secolul  al  XVIII-lea  si  al  XIX-lea  si  s-au  extins  si  în Statele  Unite. Munca grea, adesea inutila, era de fapt o pedeapsa, care permitea cu greu supravietuirea celor condamnati sa traiasca în aceste case.  Concentrarea  populatiei  în  zonele  urbane  la  sfârsitul  secolului  al  XVIII-lea  si începutul secolului al XIX-lea a impus solutii locale si institutionale pentru problemele de saracie care capatasera amploare si influentau viata urbei. Statele Unite se confruntau cu problema  imigratiei,  care însemna  sosirea  în orase  a  unui  mare  numar  de  oameni,  de diverse vârste, culturi, nationalitati si vorbind diferite limbi. Una dintre primele institutii de protectie sociala din lume a fost Comisia de stat pentru problemele imigrantilor din New York, înfiintata în 1847. Ea folosea  resurse federale pentru a ajuta  imigrantii sa-si cunoasca sansele si sa profite de oportunitatile ivite prin propriile lor eforturi. În Anglia si în SUA, cea mai raspândita forma de protectie a saracilor erau casele pentru saraci, unde o parte a locatarilor lucrau pentru sustinerea institutiei, dar conditiile pentru cei mai multi erau în general foarte dificile, adesea la limita supravietuirii, sau chiar insuficiente pentru aceasta.  Era,  de  asemenea,  cazul  multora  din  institutiile  de  detentie,  inclusiv  pentru minori, dar si al caselor de batrâni, al institutiilor pentru persoanele cu handicap, dar si a celor pentru copii (ca a celor din Anglia, descrise de Dickens, spre exemplu).  O  încercare  de  transformare  a  filantropiei  ocazionale  într-o  forma  de  protectie organizata a fost biroul Freedman, al carui administrator, Otis Howard a obtinut fonduri federale ale SUA pentru acordarea unor forme variate de ajutor medical, ajutor de urgenta în  alimente,  adapost,  asigurarea  de  locuri  de  munca  familiilor  fara  venit,  indiferent  de statutul  lor cetatenesc.  Desi  acest  birou  a fost  sustinut  de  statul  american doar  scurta vreme, el a constituit un model de protectie nediscriminatorie a celor lipsiti de resurse.  Desi activitatile prin care se ofera altora ajutor au o lunga istorie, asistenta sociala profesionista  are  ca  predecesori  câteva initiative  remarcabile din  secolul al  XIX-lea  si începutul secolului al XX-lea, prin care s-au propus modalitati sistematice de asistare, ca alternative la clasica milostenie fata de saraci de pâna atunci. Ne vom referi în continuare la câteva repere principale care au marcat desprinderea asistentei sociale de actiunile de caritate: miscarea settlement a reformerilor sociali, Societatile  de organizare a Caritatii (Charity Organization Society - COS), asistenta  sociala psihiatrica,  formele de  educatie preventiva a tinerilor si organizatiile de femei pentru femei.   2. Miscarea asezamintelor sociale   Primul  asezamânt  social  a  fost constituit  în anul  1884, de  catre Samuel  Barnett, reverendul unei comunitati sarace din estul Londrei si sotia acestuia, Henrietta Barnett. În acea zona suburbana  (slums în  limba  engleza),  unde jumatate dintre  oameni  traiau  din ajutoare si  din mila altora, ei au  închiriat o  cladire pentru  a crea un  centru de  aplicatie pentru  studenti,  interesati de problemele sociale  si dornici  sa  contribuie la ameliorarea situatiei. Studenti din Cambridge si Oxford au primit cu interes propunerea de a participa la  un  experiment  social,  în  care  reprezentanti  ai  unor diferite  clase  sociale,  cu diferite nivele de cultura, traiau în vecinatate. Barnett considera ca saracilor nu trebuie sa li se dea bani din partea celor avuti – ceea ce întretine dependenta celor ajutati – ci trebuie sa li se ofere  mijloace  de educatie  si  prilejuri de  a  învata  cum sa-si  organizeze  propria viata. Pentru  a  atinge acest  scop,  cel mai  bun  mijloc  i  se  parea  tovarasia celor  din  claselor 
  •  19 sociale mai înalte, stabilirea de relatii personale interclasiale; aceasta ducând la cresterea stimei de sine a saracilor si deci la un stil de viata superior al acestora din urma (Müller1, 1992). Asezamântul cunoscut sub numele de Toynbee Hall a luat nastere cu ajutorul unor studenti  dornici  sa  cunoasca  mai  îndeaproape realitatile  sociale si  pe cei  saraci; acesti studenti  s-au  angajat voluntar  sa  strânga  fondurile  necesare actiunii  proiectate.  Astfel, asezamântul  social  propus  de  Barnett  dadea  prilej  studentilor  si  persoanelor  din comunitate  sa  înteleaga  modul  de  functionare  a  societatii  din  punctul  de  vedere  al saracilor  si  sa  învete  de  la  acestia  despre  strategiile  lor  de  supravietuire.  Barnett  si-a formulat conceptia despre ajutorul acordat saracilor ca fiind o forma de protectie "activa", bazata  pe  reciprocitate,  în  care  cooperarea  ia  locul  milosteniei  si  al  filantropiei. Participantii la proiect "locuiesc în asezamânt, ca sa aiba prilejul sa învete tot atât cât îi învata  ei  pe  cei  nevoiasi  (...)  Cu  toate  acestea,  ei  ramân  intelectuali,  cu  propria  lor profesie.  Îsi  continua propria  munca,  pentru  care  primesc o  remuneratie.  Îsi  pastreaza obiceiurile  în  petrecerea  timpului  liber  (...)  si alcatuiesc  o  asociatie  de  persoane  cu preocupari comune. Dar umblând zi de zi pe strazile acelei comunitati, întâlnindu-se cu o multime de muncitori, ei simt depresia care e prezenta în toate, chiar si în aerul îmbâcsit, vad  ce  înseamna pentru  saraci  munca si  distractia.  Cu  încetul, ajung  sa  se  implice  în problemele  politicii  locale. Participa  la  întruniri  si  la asociatii,  devin  membrii  ai unor initiative ti miscari cetatenesti (...) Locuitorii asezamântului se schimba, dar se schimba si vecinii lor..." (S. Barnett, 1906, citat de Müller, 1992, p. 28). Urmând traditiile burgheze cunoscute,  familia  Barnett  organiza  reuniuni  în  acest  asezamânt,  invitând  categorii diferite  de  oameni,  tratându-i  pe  toti  cu  acelasi  respect,  de  exemplu  transmitându-le, fiecaruia  câte  o  invitatie  scrisa  la  cina  (Müller,  1992).  Cina  era  urmata  de  programe culturale:  prelegeri,  concerte,  expozitii.  Sotii  Barnett  au  convins  artisti  si  intelectuali cunoscuti sa participe la aceste serate si sa îsi expuna lucrarile în vecinatatea lui Toynbee Hall,  unde  s-a  înfiintat  o  galerie  de  arta.  Biblioteca  asezamântului  a  devenit  foarte cunoscuta,  numarul  cartilor  puse  la  dispozitia  cititorilor  crestea  continuu.  S-au  initiat programe educative, o scoala duminicala, programe serale de educatie, scoli pentru adulti, cursuri de calificare, cluburi profesionale. Aceste cluburi îsi alegeau propria conducere si îsi adunau  propriile fonduri,  iar  aportul din  partea asezamântului  Toyenbee Hall  consta doar  în  oferirea  unui  spatiu  fara  chirie,  a  electricitatii si  încalzirii,  ca  si  aportul organizatoric si  creativ  al  locatarilor-intelectuali. Aceste cluburi  nu  semanau cu clasele din scoli, ci mai mult cu niste asociatii; fiecare participant învata din experienta celorlalti. Copiii familiilor sarace au beneficiat de tabere în afara cartierului lor, s-au organizat chiar si  excursii  peste hotate pentru adulti.  Formulând principiile  sotului  ei  privind  asistarea celor nevoiasi, Henrietta Barnett a amintit pentru prima data de importanta muncii bazata pe  resursele  asistatilor,  ca  una  din  cheile  succesului:  "...avea  un  talent  organizatoric înnascut si gasea placere în a pune în valoare diferitele resurse ale oamenilor. Era extrem de  inventiv  si  gasea de  fiecare  data  sarcini  rationale  pentru  toti  participantii,  chiar si pentru cei mai excentrici”.  In  concluzie,  asezamântul  cunoscut sub  numele de  Toynbee  Hall  a  constituit  un model  pentru  un  tip  de  ajutor comunitar,  în care  studenti si  profesionisti participau  la  1 În cartea sa   Cum a devenit ajutorul o profesie, C. Wolfgang Müller prezinta detaliat câteva  momente esentiale ale istoriei  asistentei sociale  din perioada  de  sfârsitul  al  de  secolului al  XIX-lea – începutul  delui  de-al  XX-lea.  Sunt analizate detaliat începuturile muncii de asistenta sociala cu indivizii, cu grupurile, cu familiile si comunitatile, precum si unele  forme de  protectie sociala.  Pe baza  acestei  carti  vor fi prezentate,  în  paginile urmatoare,  câteva repere  mai importante.  
  •  20 activitatile  organizate în  favoarea  celor  saraci si  cunosteau mai  bine  realitatile  sociale. Bogatele  programe  sociale  organizate  aveau  menirea  sa  contribuie  la  dezvoltarea deprinderilor de viata si de educatie familiala a celor din clasele sociale sarace, precum si la formarea  spiritului de comunitate  în aceasta  zona.  Ulterior, universitati  si  biserici au fost adesea implicate în constituirea unor astfel de asezaminte sociale, care s-au extins în Anglia (de exemplu Oxford House, în Londra de est) si în Statele Unite (Hull House, în Chicago),  unele  din  acestea  având  specific de  gen (asezaminte  de femei).  Din  aceasta miscare a rezultat, printre altele,  nevoia de  formare a unor  profesionisti care  urmeau sa organizeze munca din aceste asezaminte. Astfel, în 1904 a luat fiinta la Londra Scoala de sociologie si economie  sociala, în care au fost predate si cursuri teoretice si practice de asistenta sociala (social work), ca de exemplu, istoria evolutiei societatilor si a economiei, probleme  economice  de  actualitate,  etica,  filosofie,  probleme  specifice  ale  saraciei  si posibilitati de rezolvare a acestora. În perioada de început a secolului al XX-lea, aceasta tendinta  de  dezvoltare  si  formare  profesionala  a  asistentilor  sociali  se  afirma  si  în Germania,  în  special  la  Berlin,  prin  activitatea  lui  Alice  Salomon.  Toyenbee  Hall continua sa existe si astazi, fiind reconstruita în forma ei originala. Ea ofera gazduire unui numar de 50 de studenti sau tineri intelectuali rezidenti si 30 de persoane în vârsta. Zona este  locuita  de  imigranti  din  orient.  Munca  sociala  este  în  special  orientata  spre organizarea  unor  clase  pentru  învatarea  limbii  engleze,  folosirea  computerului, modernizarea  caselor  din  împrejurimi  si  calificarea  tinerilor  pentru  aceste  munci  de modernizare,  functionarea  unor  colegii  pentru  imigrantii  dornici  de  o  calificare superioara.  In Statele Unite miscarea settlement a fost introdusa de J. Adams, care facea parte din prima generatie de femei absolvente de învatamânt superior si dorea sa-si croiasca o cariera profesionala utila pentru societate. În urma unei vizite la Londra, s-a documentat în  privinta  modelului  de  asezamânt  social  Toyenbee  Hall  pentru  a-l  implementa  la Chicago. În aceasta metropola, din  milionul de locuitori din aceea vreme,  doar o treime nu erau imigranti, ci americani înnascuti (printre care multi afro-americani). Conducerea orasului nu reusea sa faca fata problemelor sociale ale maselor de imigranti care nu aveau locuri de munca, traiau în ghetouri aglomerate, în conditii precare de igiena si de sanatate. In  perioada  anilor  1880-1990  au  luat  amploare  miscarile  sindicale  si  s-au  accentuat contradictiile  dintre  muncitori  si  patronat,  iar  intelectualii  liberali cautau  modalitati de reconciliere  a  intereselor  contradictorii  (Müller,  1992).  În  aceasta  conjunctura,  Jane Adams si prietena ei Ellen Star au cautat aliati pentru a pune în functiune un asezamânt asemanator celui  condus  de  sotii Barnett.  Pentru  a nu-si pierde autonomia,  dar  a putea totusi mobiliza fonduri, ele nu s-au îndreptat catre societatile caritative religioase, ci mai mult spre  cluburile liberale de femei. Aici  tinerele intelectuale au  fost repede atrase de posibilitatea  de  a  desfasura  o  munca  utila,  mai  ales  ca  J.  Adams  punea  accentul  pe posibilitatea  de  a  învata de  la  cei  saraci  si de  a  se  vindeca  de sentimentul  inutilitatii. Scopurile  declarate  ale  asezamântului  lor,  care  purta  numele  de  Hull  House,  erau educatia,  raspândirea  culturii  si  activitatea  filantropica,  dar  si  studiul  si  îmbunatatirea conditiilor  de  viata  din  cartierele  industriale  ale  Chicagoului  (Müller,  1992).  În asezamântul lor social, diminetile se organizau forme de educatie pentru copii, inclusiv o gradinita, cursuri de  calificare pentru educatori  si cadre didactice, ateliere pentru fete si baieti si alte forme de pregatire pentru viata si pentru scoala. Initiatoarele programului au consemnat  marea  capacitate  de  initiativa  si  de  autoajutor  a  persoanelor  din  cartier. 
  •  21 Imigrantii greci au initiat un club de teatru si au interpretat drame antice, altii au initiat un club de filosofie si de literatura. S-a înfiintat un atelier de  olarit, iar pentru cei cu talent  muzical. un cerc pentru copii si un altul pentru adulti. In mai mare masura decât printre locuitorii cartierului sarac londonez, printre imigrantii din Chicago se gaseau numeroase persoane  de  talent,  care  nu  aveau  nevoie  decât  de  o  platforma  pe  care  sa-si  poata demonstra capacitatile. Principiile aplicate de J. Adams si colaboratorii ei s-au bazat mai ales pe pedagogia activa, care permitea celui care învata sa elaboreze proiecte proprii prin care  sa-si  dezvolte  capacitatile  si  sa-si  reorganizeze  experienta  de  viata.  In  sensul ajutorului acordat în vederea dobândirii unor drepturi  si competente, asezamântul social de  la  Hull  House  a  contribuit  la  organizarea  sindicala  a  muncitorilor,  mai  ales  a muncitoarelor din  zona,  actionând ca  mediator  în interesul acestora.  Pe plan politic  s-a implicat mai  ales în  lupta pentru pace si  pentru drepturile femeilor. Astazi  asezamântul este  un  muzeu,  vizitat  adesea  de  profesionistii  din  domeniul  social,  dar  Centrul  Jane Adams continua sa functioneze în Chicago, în acelasi spirit în care a fost înfiintat (Müller, 1992).   3. Societatile de organizare a caritatii (COS)   COS  au  fost  fondate  initial  tot  în Marea  Britanie, ca  încercari de  eficientizare a ajutorului acordat de  numeroase organizatii de caritate  ce functionau în  secolul al XIX-lea.  Primul  COS  a  fost  fondat  de  Thomas  Chalmers  în  Scotia,  la  Kilmany,  apoi  la Glasgow,  ca  institutie  prin  care  se  dorea  rationalizarea  actelor  de  caritate  destinate ocrotirii  saracilor.  Munca  se  baza  pe  activistii  sociali,  denumiti  “vizitatori  prietenosi” (friendly  visitors),  care  verificau  fiecare  solicitare  de  ajutor  prin  vizite  la  domiciliu. Chalmers a initiat o metoda prin care vizitatorii sa poata evalua în mod sistematic situatia solicitantului, circumstantele sale de viata, situatia sa familiala, relatiile sale cu rudele, cu prietenii, încercând sa îi determine pe acestia din urma sa preia îngrijirea copiilor orfani, a persoanelor  în  vârsta,  a  celor  cu  handicap.  Daca  nu  reuseau,  încercau  sa  gaseasca binefacatori care sa-i patroneze pe cei nevoiasi. Sistemul acesta de evaluare a solicitarilor de ajutor a fost preluat si de alte administratii locale din Anglia, din Germania si mai apoi si din SUA. Noutatea acestui tip de activitate era ca cei implicati în acordarea ajutorului aveau sarcina sa tinda spre obiectivitate în evaluarea nevoilor si a capacitatilor celor care apelau la ajutor. R. Hartley în NewYork, reverendul Gurteen în Buffalo, Mary Richmond în  Baltimore  au  înfiintat  sau  au  condus  COS-uri.  Ei  lucrau  pe  baza  unui  registru  ce cuprindea  toti  solicitantii  de  ajutor  din  zona,  cu  informatii  notate  de  “vizitatorii prietenosi” în unor repetate descinderi. “Vizitatorii” erau de obicei sotii fara ocupatie ai unor  oameni  de  afaceri  si  functionari  publici  de  rang  înalt.  Ele  se  straduiau  sa  nu  se limiteze  doar  la  rolul  de  anchetatori  obiectivi,  ci  sa  stabileasca  relatii  personale  cu familiile si sa le ofere sfaturi în privinta cresterii copiilor, pentru îmbunatatirea casniciilor si  conducerea  gospodariei,  încercând  astfel  sa  rezolve  problema  care  a  determinat solicitarea de ajutor. S-a  nascut astfel ideea noii filantropii: "no alms, but a friend" (nu pomana, ci  un prieten). Un  astfel  de sistem  a  fost dezvoltat  si perfectionat de  catre M. Richmond, la Baltimore, unde  autoritatile locale  si organizatiile private de caritate  s-au aratat gata sa recunoasca Cos si sa colaboreze cu acestea. La aceasta au contribuit foarte mult  calitatile  de  coordonatori  si  mediatori  ale  angajatilor  COS,  capacitatea  lor  de  a 
  •  22 mobiliza si a-i forma pe “vizitatorii prietenosi” pentru stabilirea unor relatii de colaborare cu solicitantii.  Daca  asezamintele  sociale  sunt  considerate  precursoare  ale  muncii  sociale comunitare,  e  evident  ca  COS  este  la  baza  serviciilor  profesionale  de  ajutorare  a indivizilor si familiilor. Pe masura ce reteaua COS devenea internationala, în cadrul ei a pornit  un  proces  de  dezvoltare  institutionala,  care  a  contribuit  la  profesionalizarea activitatii.  Au  aparut  primii  angajati  platiti,  care  s-au  ocupat  de  organizare  si administratie,  a  aparut  si  nevoia  de  instruire  a  voluntarilor  si  a  asistentilor  sociali profesionisti  (social  workers). Astfel,  muncitorul  social platit  trebuia  sa cunoasca  mai mult  decât  organizarea  ca  atare  a  activitatilor  de  caritate.  El  trebuia  sa  fie  informat în domeniul stiintelor sociale, sa fie capabil sa îndrume activitatea voluntarilor si sa le ofere acestora ajutor. In esenta, el avea nevoie de o calificare speciala. Resursele economisite dintr-o  buna  evaluare  a  nevoilor puteau  fi  redirectionate  pe  de o  parte  catre  formarea voluntarilor,  iar  mai  apoi  a  profesionistilor,  pe  de  alta  parte  catre  asistarea  celor  cu adevarat lipsiti de resurse, eventual catre îngrijirea de lunga durata a acestora din urma.  Pentru ca angajatii societatii de caritate sa-si poata desfasura activitatea într-un mod profesionist, a fost necesara crearea sistemului de formare a muncitorilor sociali, precum si elaborarea a unei metodologii specifice activitatilor de asistenta sociala. În aceste doua importante aspecte ale constituirii profesiei de asistenta sociala, Mary Richmond a avut o contributie importanta, prin faptul ca ea a initiat în 1898 primul curs de formare în acest domeniu. De asemenea, prin  cartea sa  Social  Diagnosis  (Diagnostic social, Richmond, 1917), autoarea a oferit prima metodologie a muncii de ajutor social. Diagnosticul social servea cunoasterii aprofundate a cazului, a motivelor care cauzeaza inadaptarea, pentru a se putea determina daca se impune  acordarea vreunei forme de  ajutor social. Analizând aceasta lucrare,  Müller (1992)  remarca descrierea detaliata a modalitatilor de  informare prezentate  de  autoare:  informatiile  pozitive  si  negative  de  la  membrii  familiei,  rude, personal medical, cadre didactice, vecini, patroni, persoane din cadrul unor organizatii de caritate, documente  oficiale. Se recomandau  interviuri,  studiul scrisorilor,  convorbirile telefonice, folosirea anchetelor la domiciliu si  a chestionarelor. In acest prim manual de asistenta sociala se gasesc mentiuni privind confidentialitatea necesara protejarii cazurilor (mame tinere,  imigranti etc.).  Prin complexitatea evaluarilor,  munca efectuata  în cadrul COS-urilor,  cu  toate  ca  urmarea  economisirea  fondurilor  destinate  asistentei  sociale, a reusit sa strânga date importante privind situatia sociala a persoanelor care solicitau ajutor (Müller, 1992). Richmond a descris  o metoda  proprie, denumita case work  (studiul de caz) prin  care asistenta  sociala  si-a asumat  rolul  de a  stabili un diagnostic  social (dupa modelul medical, dar deosebit de acesta, fiind efectuat cu metode proprii) si de a interveni pe plan psihosocial pentru ameliorarea situatiei persoanelor asistate. Expresiile englezesti “case  work”  pentru  metoda  si  “social  worker”  pentru  profesie,  fac  referire,  ambele,  la munca  practica  desfasurata  de  profesionist  pentru  îmbunatatirea  situatiei  sociale  a persoanei asistate. M. Richmond a fost preocupata sa formeze studentii pentru trei roluri importante: arta de a evalua situatiile, inclusiv relatiile sociale si familiale,  construirea unei relatii de încredere cu asistatul si arta de a ofer sfaturi, de a consilia. Richmond a organizat primele  cursuri  de  asistenta  sociala  – întâi  de  vara,  pe  durata  scurta,  apoi  la nivel universitar – la Universitatea Columbia, cursuri care ulterior au fost introduse si la numeroase alte universitati din Statele Unite si din Europa (Müller, 1992).   
  •  23 4. Modele de practica în secolul XX   Asistenta  sociala  în  institutiile  medicale.  La  începutul  secolului  al  XX-lea  au început sa  fie angajati ti în  spitale profesionisti cu responsabilitati în  evaluarea situatiei sociale  a  pacientilor.  Conditiile  igienice  precare  ale  clasei  proletare,  raspândirea tuberculozei,  malnutritia  multor  copii  si  adulti,  alcoolismul,  bolile  venerice  si  alte flageluri  extinse  pe  scara  larga  în  statele  europene  si  peste  ocean  au  impulsionat declansarea  unor  actiuni  sanitare  de  anvergura,  cu  alaturarea  prestatiilor  medicale  si sociale. Au aparut infirmierele-vizitatoare, care, chiar la domiciliul pacientilor îi ajutau pe acestia  în  prevenirea  îmbolnavirilor,  asigurarea  igienei,  îngrijirea  copiilor  si  chiar  în probleme  de  sanatate  mentala.  De  asemenea,  în  aceeasi  perioada  au  aparut  în  spitale asistentele  sociale.  În  1905,  Richard  Cabot,  directorul  spitalului  Massachusets  din Boston,  a  fost primul  care a  angajat asistenti  sociali  pentru  a  contribui  la cunoasterea cazurilor,  mai  ales sub  aspectele  relatiilor lor  cu  familia, cu  rudele  si  ceilalti din  jur; ulterior, tot mai  multe spitale au angajat asistenti  sociali, mai ales  în departamentele de psihiatrie, dar nu numai. Profesionistele în asistenta sociala aveau sarcina sa completeze diagnosticul medical cu unul social, prin descoperirea acelor factori specifici mediului în care  traia  pacientul,  care  puteau  avea  un  rol  în  declansarea  sau    agravarea  bolii pacientului. Acest tip  de educatie medico-sociala s-a extins treptat în  scoli si în familii, mai  ales  în  cele cu  copii (Bocancea,  Neamtu,  1999).  Pentru  ca asistentii  sociali  sa  se poata  afirma  în  spitale  ca  profesionisti,  apti  de colaborare  cu  echipa  medicala,  a  fost nevoie  ca  ei  sa  posede  o  metodologie  specifica  si  sa  poata  comunica  într-un  limbaj stiintific apropiat  de cel al  medicilor. Metodologia  urmata a  fost cea a  studiului de  caz (case  work).  Cadrul  conceptual  comun  a  fost  creat  de  psihanaliza,  care  s-a dezvoltat foarte rapid în prima perioada a secolului al XX-lea.   Miscarea femeilor. În aceeasi perioada de sfârsit al secolului al XIX-lea si început al celui de-al XX-lea, a luat amploare la Berlin o miscare a femeilor din cercurile bogate, care doreau sa  se implice  în reducerea tensiunilor  sociale si sa-si demonstreze utilitatea speciala. În  1893 a luat  fiinta prima  Societate  a femeilor  care  ofera ajutor  social  altor femei  si  fete si  prima  scoala  de  femei active  în  acest domeniu.  Astfel,  munca  sociala devenea  o  posibilitate  de  calificare  pentru  femeile  dornice  de  a  avea  o  profesie, depasindu-se,  astfel,  diletantismul  practicat  de-a  lungul  secolelor  precedente  (Müller, 1992).  Reprezentanta cea mai de seama a miscarii germane a femeilor, Alice Salomon, a militat – dintr-un punct de vedere de gen clar exprimat – pentru profesionalizarea muncii femeilor în slujba semenilor lor. Într-un mod tipic feminist, ea a sustinut ca rolul femeilor în munca sociala nu este de a face fata greutatilor specific barbatesti, ci de a adauga ceva feminin la profesia de munca sociala, precum sentimentele materne si alte calitati pe care femeile le demonstrau pâna atunci numai în viata privata. Prin aceste observatii, Salomon depasea  conceptia  de  pâna  atunci  privind  profesionalismul  si  importanta  recurgerii  la metode obiective, recunoscând aportul subiectivitatii în relatia de ajutor. A. Salomon si S. Wronsky au publicat în 1921 cartea Firul conducator al asistentei sociale (Leitfaden der Wohlfahrtspflege),  iar  în  1926  cartile  Terapia  sociala (Soziale  Therapie)  si  Diagnoza sociala  (Soziale  Diagnose)  (dupa  Müller,  1992).  Meritul  deosebit  al  acestor  manuale destinate formarii asistentilor sociali a fost ca n-au mai pus accentul doar pe evaluare, ci si pe munca educativa, terapeutica. Alice Salomon vorbeste pentru prima data de arta de a 
  •  24 ajuta, descriind-o  ca  activitate de  sprijin  în vederea  unei  mai bune  adaptari  la cerintele mediului  de  trai si  pentru  o mai  buna  orientare  în  viata  sociala, dar  totodata,  si ca  o actiune de schimbare sociala, astfel  ca indivizii sa poata sa se realizeze si sa-si exprime potentialitatile.  Asistarea  cazurilor priveste,  în  conceptia lui Salomon  – si  de  atunci  în nenumarate alte abordari –, ambele aceste laturi. Câteva din ideile autoarei privind rolul clientului în  propria sa dezvoltare suna  actuale si  în ziua  de azi:  "Nimeni nu  poate sa-l faca pe un altul capabil, muncind în locul lui; nimeni nu-l poate face pe  altul sa judece, daca judeca în locul lui; câstigarea libertatii depinde de fiecare individ; fiecare individ are într-însul capacitatea potentiala de a se descurca în viata". Din pacate, influenta lui Alice Salomon nu s-a manifestat pe scara larga, ea fiind nevoita, datorita originii sale evreiesti, sa se retraga înainte de vreme din viata profesionala si apoi sa se refugieze din Germania nazista.       Miscarea de  tineret.  Începutul  secolului al  XX-lea a  fost  marcat de  aparitia unui larg sir  de organizatii de tineret, care  au luat  amploare mai ales  în Germania.  Unele au fost initiate de pedagogi de diferite orientari, iar  altele au aparut ca forme de organizare autonoma  a tinerilor.  Indiferent  de  initiatori,  succes  au  avut  acele  organizatii  care  au valorificat  initiativele  proprii  tinerilor,  lasând  un  spatiu  larg  pentru  manifestarea creativitatii lor. Aceste organizatii au fost active în sfera sportului, în turism, în domeniul artistic, cel cultural, religios, al educatiei pentru sanatate etc. Uneori grupurile functionau sub influenta unor animatori, conducatori de grup. În cadrul acestei miscari, ca de altfel si în  cadrul  miscarii  de  femei  din  acea perioada,  a  luat  avânt  un  nou  tip  de  interventie destinat  autorealizarii  si  a  unei  mai  bune  adaptari  sociale,  anume  munca  de  grup. Specificul grupurilor de tineri pornea de la interesele lor similare ale participantilor si de la  trairile  unor  experiente  comune.  In  cazul  miscarii  de  drumetie  denumita  Pasarile calatoare  (Wandervogel),  "experienta  comuna  privea  corpul,  sufletul  si  viata  psihica" (Müller, 1992, p. 107). Tinerii participanti la excursii purtau insemne ale grupului, aveau un ritual comun de a mânca, de a se distra si de a se educa, împartasind experienta unor jocuri si manifestari  artistice.  În cadrul  acestor  grupuri tinerii comunicau  între ei  de la egal  la  egal  si  se  educau  reciproc,  având influenta  mai buna  unii  asupra  altora  decât proprii parinti sau  profesorii. Conducatorii priceputi de grup  reuseau sa lase  loc acestor interactiuni prin care tinerii îsi reglau reciproc comportamentul si învatau sa se adapteze la  reguli.  Ideea  acestor  grupuri  a  fost  si  este  folosita  si  astazi  de  cadre  didactice  si pedagogi pentru a-i învata pe tinerii cu tulburari de comportament sa respecte reguli si sa se adapteze la ele. Experienta de viata care îi solicita sa se mobilizeze si sa se sprijine pe partenerii  de  grup le  ofera  experienta sprijinului  reciproc  si  al încrederii  în  sine si  în ceilalti.  Dat  fiind  rezultatele  sale  în  ameliorarea  comportamentului  tinerilor,  în mobilizarea  acestora  în  vederea  atingerii  unor  teluri  prosociale  de  viata,  munca  cu grupurile a fost analizata sub diverse aspecte teoretice si fructificata în moduri si domenii extrem de diferite ale asistentei sociale (Hepworth, Larsen 1993).   Asistarea familiilor. Parlamentul Republicii de la Weimar a formulat, dupa sfârsitul primului  razboi  mondial,  o  serie  de  reforme  sociale  cu  caracter  democratic.  Printre acestea s-au numarat formarea birourilor pentru tineret, organizarea predarii metodelor de asistenta sociala si introducerea asistarii familiilor. Scopul acesteia din urma era sa ia în considerare  nu  doar  nevoile  individului,  ci  ale  familiei  ca  întreg  si  sa  nu  desprinda 
  •  25 interesele unor membrii izolati ai acesteia pe motive administrative. Asistentii sociali care lucrau  cu  familiile  aveau  nevoie  de  competente  sporite  pentru  a  putea  media  între membrii familiei si diferitele institutii din comunitate, precum si pentru a putea lucra ca agenti de legatura cu resursele de care aceste familii au nevoie. Ei aveau rolul de a reduce impactul  saraciei  asupra  familiilor  si  de  a  stimula  buna  folosire  a  resurselor  puse  la dispozitie,  în  folosul  tuturor  membrilor  familiei.  Biroul  pentru  tineret,  înfiintat  prin aceeasi  legislatie,  avea  ca  obiectiv  preocuparea  fata  de  copii  si  tineri,  folosindu-se pedagogi sociali, profesionistii responsabili de situatia copiilor cu dificultati.   Toate  aceste  forme,  aparute  înainte  de  cel  de-al  doilea  razboi  mondial,  au reprezentat puncte de  plecare  în  constructia  asistentei  sociale  cu  adevarat  moderne,  cu diferitele sale conceptii si practici care urmeaza a fi prezentate în paginile acestei carti.      O teorie  a  asistentei sociale trebuie  sa  se refere  atât la analiza  situatiei sociale, a conditiilor  care  duc  la  problemele  sociale si  de viata,  cât si  la raspunsurile  sistemului social la  aceste probleme, respectiv  la posibilitatile de  interventie.  De asemenea,  teoria asistentei  sociale trebuie  sa  raspunda  la  întrebarile  privind  locul  si  rolul  ajutorului  în societatea  moderna.  Din  acest punct  de  vedere,  asistenta sociala  este  o  functie  a unei societati  moderne,  care  desemneaza  si  manipuleaza  structurile  de  protectie  sociala  în scopul  rezolvarii  problemelor sociale  într-un  mod care,  pe  de  o parte  reflecta  nevoile societatii, asa cum  sunt ele  percepute  si  constientizate de catre  politicieni si  societatea civila, iar  pe de  alta parte  nivelul de  dezvoltare al  acestor structuri  si a  profesiilor care ofera ajutor. Prezenta în societate, asistenta sociala functionala se reflecta asupra nevoilor cetatenilor  si  produce  modificari  în  structura  acestor  nevoi.  In  acest  sens,  Jordan considera ca în asistenta sociala "sistemele fauresc actorii – atât pe victime cât si pe cei care  îi  asista,  cu specificul  lor  într-un  anumit  moment si  context  social,  n.a  –  dar si actorii – ambele categorii amintite, n.a. – fauresc sau darâma sistemele" (1997, p.17).  Teoreticieni ai asistentei sociale de diferite orientari (Weber si Hillerbrandt, 1999, Hepworth si Larsen,  1993, Kirst-Ashman si Hull, 1999, Miftode, 1999) subliniaza baza morala a asistentei sociale, cu radacini de necontestat în morala iudeo-crestina. În centrul teoriei  actiunii  si  a  interventiei  sociale  Miftode  descrie  rolul  eticii  protestante  si schimbarile la  care  a condus raspândirea  ei  în societatea moderna,  cu valentele sociale recunoscute  de  M.  Weber:  coexistenta  rationalitatii moral-practice  si  a celei  cognitiv-instrumentale. Daca M. Weber sublinia ca rationalitatea cognitiv instrumentala reuseste sa  copleseasca    rationalitatea  moral-practica  secularizata  (dupa  Miftode,  1999), dezvoltarea  asistentei  sociale  în  perioada  moderna  si  postmoderna  demonstreaza 
  •  26 perpetuarea  unei  morale  a  actiunii  sociale,  cu  mentinerea  unor  standarde  morale profesionale desprinse în cea mai mare parte de morala religiei de orice fel. Ca urmare, morala interventiei specifice asistentei sociale se va concentra asupra îmbinarii punctelor de vedere personale cu cele ale dreptatii sociale (Kirst-Ashman, Hull, 1999).   5. Asistenta sociala bazata pe drepturi  6. Asistenta sociala bazata pe evidente  7. Repere pentru studiul individual Exemple de activitati de ajutor, la care se cere identificarea resurselor
  •  27 II. DEFINITIA SI OBIECTIVELE ASISTENTEI SOCIALE   1. Catre o definitie a activitatilor de asistenta sociala  Cum am aratat, asistenta sociala functionala este una dintre conditiile bunului mers al  unei  societati  democratice,  dat  fiind  ca  ea  desemneaza  un  ansamblu  de  institutii, programe,  masuri,  activitati  profesionalizate,  servicii  specializate  de  protejare  a persoanelor,  grupurilor,  comunitatilor  cu  probleme  speciale,  aflate  temporar  în dificultate,  care,  datorita  unor  motive de natura economica, socio-culturala,  biologica sau psihologica,  nu au,  prin  mijloace si  eforturi proprii,  posibilitatea de  a  conduce un mod de viata decent.  Urmând  definitia  Asociatiei  Nationale  Americane  a  practicienilor  din  domeniul muncii  sociale, despre  asistenta  sociala  putem  spune  ca  este  o  activitate  profesionala orientata spre oferirea de ajutor oamenilor – considerati ca indivizi, ca membrii de familie sau  de  grup  si  ca  membri  ai  unor  comunitati  – în  vederea  cresterii  si/sau  refacerii capacitatii lor de  functionare sociala  si  a  obtinerii  resurselor  care sa le  asigure o  viata traita  cu  demnitate  în  cadrul  social  dat.  Bocancea  si  Neamtu  au  definit  actiunea asistentiala ca  refacere  sau  "restaurare" a capacitatii  de  functionare sociala normala,  în care "normalitatea" pe care o vizeaza asistenta sociala este contraponderea deviantei si a inadaptarii (1999,  p. 30  si  p. 69).  Intr-o societate  atât de complexa  cum este  societatea moderna, în care viata  sociala, de grup, cea economica si familiala au o mare varietate, notiunea de normalitate, în sens de standard care trebuie respectat, îsi pierde sensul. Ceea ce ramâne însa valabil este ideea inadaptarii, conceputa ca incapacitate de acomodare la cerintele  societatii,  neîncadrare  în  munca  (care este  un  criteriu  principal,  dupa  Autès, 1999), comiterea  unor acte  care dauneaza altora,  sau alte  abateri la  de a asteptarile din partea familiei, a grupului sau comunitatii (Bocancea, Neamtu, 1999). Din cele afirmate  reiese ca asistenta sociala promoveaza  sau reface o interactiune reciproc benefica între indivizi si societate, în vederea ridicarii calitatii vietii sociale, atât la nivel individual  si familial, cât  si la nivel de grup si comunitar  (Hepworth si Larsen, 1993).  Reciprocitatea  legaturilor  interpersonale  este  una  din  caracteristicile  asistentei sociale, dat fiind ca ceea ce încearca ea sa faca este sa includa pe cei aflati la marginea societatii  prin  practici  care  le  asigura  îngrijire,  dobândirea  unor  bunuri  necesare  si împartasirea sentimentelor (B. Jordan, 1997).  Indiferent  de  cauzalitatea  care  a  determinat  dificultatile  de  integrare  ale  unor persoane,  mediul  fizic,  relational  si  organizational  este  cel  care  ofera  oportunitati  si resurse pentru realizarea potentialitatilor si aspiratiilor lor. Tot mediul social, cu marea sa diversitate culturala  este  cadrul de  interventie  pentru asistentul  social care ofera  sprijin pentru satisfacerea nevoilor  umane, pentru înlaturarea distresului si  reducerea situatiilor dificile.  Indivizii trebuie sa contribuie si ei, cât mai eficient posibil, la propria lor bunastare, precum  si  la  bunastarea  celorlalti  din  mediul  lor  apropiat  si  –  prin  extindere  –  la bunastarea  generala  a societatii.  Toate  tranzactiile specifice  asistentei  sociale  (folosim termenul de  tranzactii deoarece în  acest domeniu munca  profesionistului se  bazeaza pe contracte  de  parteneriat  cu  asistatii)  trebuie  sa  conduca  la  cresterea  demnitatii,  a individualitatii  si a capacitatii  de  autodeterminare a asistatilor. Asistenta  sociala este  o 
  •  28 forma de redistribuire a bunurilor, de solidaritate si echitate sociala. Totodata, prin scopul ei de a  restabili legaturile reciproce benefice dintre persoanele defavorizate si societate, ea întareste sistemul social existent, mentinând de fapt inegalitatile. Ambele aceste laturi sunt permanent prezente în asistenta sociala, dar – în diferitele tipuri de practici – latura de  remediere a inegalitatilor  si  cea de mentinere a ordinii  de drept dobândesc ponderi diferite.     Persoane  defavorizate  =  persoane  care  prin  statutul  lor  social,  datorat  starii sanatatii sau a celei familiale, nu se pot bucura de drepturile si beneficiile pe care societatea le asigura majoritatii membrilor sai.   Persoane marginalizate = persoane care în urma discriminarii sociale sau a lipsei de  solidaritate  a  majoritatii  nu  sunt  integrate  în  fluxul  social  al  producerii  si repartizarii veniturilor, bunurilor si serviciilor.   Cele doua concepte au un continut similar, referindu-se la relatia dintre societate si persoanele care din motive diverse, de natura subiectiva sau obiectiva, nu pot sa se  bucure  de  drepturile  si  beneficiile  asigurate  de societate  membrilor  ei,  sunt excluse  din  anumite  puncte  de  vedere  de  la  punerea  în  practica  a  drepturilor cetatenesti.   Recunoscând marea varietate în manifestarea excluderii, care  actioneaza practic la toate  nivelele  si  formele  domeniului  social,  precum  si  varietatea  mare  a  formelor  de ajutor, Autès (1999) remarca asteptarile mari fata de asistenta sociala la toate segmentele societatii. Daca segmentele cu venituri  scazute au  adesea asteptari care  privesc ajutorul material si serviciile care le cresc sansele de integrare sociala, categoriile cu venituri mari asteapta  adesea  rezolvarea  problemelor lor  familiale sau  a  celor  comunitare.   În  acest context, asistenta  sociala este parte  integranta  a  socialului,  supusa confruntarilor dintre economic si politic.  Prin dispozitivele sale  de protectie sociala, ea "devine instrumentul actiunii  sociale"  Autès  (1999,  p.34).  Acelasi  autor  considera  ca  asistenta  sociala  se gaseste la confluenta actiunii sociale si a protectiei sociale, scopul ei fiind de a produce coeziune prin atribuirea unui rol social si ducând la emanciparea indivizilor si grupurilor.                         Asistenta sociala Dezvoltare economica Decizii politice Protectia sociala Asigurarile sociale, contributii personale Fondurile de solidaritate sociala (acordul sindicatelor, patronatelor voluntariatul 
  •  29      Graficul 1. Asistenta sociala si deciziile politice  Legatura  dintre  protectia  sociala  si  asistenta  sociala  este  complexa.  Uneori  se considera  ca  protectia  sociala  înglobeaza  asistenta  sociala.  De  exemplu,  Bocancea  si Neamtu (1999) face referire la  Camplong, care  considera asistenta  sociala ca un sistem subsidiar al protectiei sociale. Alteori termenul de asistare si de protectie ele se folosesc ca sinonime, referindu-se  la  toate activitatile si formele de  ajutor profesional  destinate îmbunatatirii  calitatii  vietii  unor  persoane,  familii,  grupuri  sau  comunitati.  In  aceasta lucrare am adoptat o a treia acceptie,  care se  desprinde din  definitia NASW,  dupa care asistenta  sociala  este  termenul  cuprinzator,  care  cuprinde  pe  cel  de  protectie  sociala (înteleasa  ca  sistem  formal  de  institutii  si  legislativ,  care  defineste  formele  de  ajutor acordate  beneficiarilor),  dar  si  activitatea  propriu-zisa,  prin  care  profesionistii  acorda acest ajutor.   Programele  prin  care  se  ofera  ajutor  si  profesionistii  din  domeniul  serviciilor sociale  sunt  parti  integrante  ale  actiunii  sociale  (cu  referire  la  organizatii,  servicii, activitati,  programe,  initiative).  Conceptul  de  ac?iune  sociala  permite,  printre  altele, raportarea  relatiilor  dintre  societatea  civila,  ca  forma  cetateneasca  de  organizare  a sprijinului  pentru  anumite  categorii  de  cetateni  si  formele  statale  de  organizare  a ajutorului.    Actiunea  sociala  si  formele  concrete  de  asistare  si  protectie  sociala  au întotdeauna un caracter national, care deriva din structura sistemului de protectie sociala finantata, permisa si autorizata de legislatia statelor. Aceasta nu înseamna ca metodele de lucru sau  formele de organizare  ale  interventiilor  nu sunt  transferabile între natiuni.  În prezent se constata o tendinta puternica de transfer a metodelor de interventie, bazat mai ales  pe  legislatia internationala  de protectie  a  drepturilor  cetatenilor  – cum este  Carta drepturilor omului, Conventia internationala privind drepturile femeilor, ale copiilor, ale pacientilor,  ale  persoanelor  cu  handicap  –  în  care  pe  lânga  libertatile  politice,  sunt sustinute drepturile privind protectia sociala, cele privind apararea împotriva violentei si cele privind afirmarea cât mai  deplina a  propriilor potentialitati  ale tuturor persoanelor, inclusiv a celor vulnerabile. Totodata, trebuie recunoscut ca societatile trebuie sa faca fata unor probleme foarte diferite, specifice contextual si cultural, influentate de nivelul lor de dezvoltare  economica,  de  structurile  sociale  preponderent  urbane  sau  rurale  si  de caracteristicile  tipice  ale  categoriilor de  populatie  vulnerabila. Nevoile  sociale  creeaza formele  de  protectie  si  de  asistenta  sociala  (Jordan,  1997),  iar  acestea,  la  rândul  lor, influenteaza modul de manifestare  al nevoilor (de exemplu,  existenta unei legislatii si a unor servicii pentru femeile-victime ale violentei domestice duce la cresterea numarului de  cazuri  de  violenta  cunoscute  în  comunitate  si la  crearea unor  noi tipuri  de servicii pentru cazurile sporite ca numar si variate ca problematica).  Weber si Hillerbrandt (1999) subliniaza necesitatea ca o teorie a asistentei sociale sa se refere  atât  la  nevoia  de a analiza  dezvoltarea  si  specificul conditiilor care  duc  la problemele sociale si de viata, cât si la raspunsurile sistemului social la aceste probleme. De aceea teoria asistentei sociale trebuie sa raspunda la întrebarile privind locul si rolul 
  •  30 ajutorului  în  societatea  moderna.  Din  acest  punct  de  vedere,  asistenta  sociala  este  o functie  a  unei  societati  moderne,  care  desemneaza  si  reglementeaza  structurile  de protectie sociala  în scopul  rezolvarii problemelor sociale  într-un mod care reflecta atât nevoile  societatii,  asa  cum  sunt  ele  percepute  si  constientizate  de  catre  politicieni  si societatea civila, cât ?i nivelul de dezvoltare al acestor structuri si a profesiilor care ofera ajutor.  Prezenta  în  societate,  asistenta  sociala  functionala  se  reflecta  asupra  nevoilor cetatenilor  si  produce  modificari  în  structura  acestor  nevoi.  In  acest  sens,  Jordan considera ca în asistenta sociala "sistemele fauresc actorii – atât pe victime cât si pe cei care  îi  asista,  cu specificul  lor  într-un  anumit moment  si  context  social, n.a  –  dar  si actorii – ambele categorii amintite, n.a. – fauresc sau darâma sistemele" (1997, p.17).  Teoreticieni ai asistentei sociale de diferite orientari (Weber si Hillerbrandt, 1999, Hepworth si Larsen,  1993, Kirst-Ashman si Hull, 1999, Miftode, 1999) subliniaza baza morala a asistentei sociale, cu radacini de necontestat în morala iudeo-crestina. În centrul teoriei  actiunii  si  a  interventiei  sociale  Miftode  descrie  rolul  eticii  protestante  si schimbarile la  care  a condus raspândirea  ei  în societatea moderna,  cu valentele sociale recunoscute  de  Weber:  coexistenta  rationalitatii  moral-practice  si  a  celei  cognitiv-instrumentale, îndepartarea moralei  de fundamentul  ei religios.  Daca Weber  sublinia ca rationalitatea cognitiv instrumentala reuseste sa copleseasca  rationalitatea moral-practica secularizata (dupa Miftode,  1999), dezvoltarea asistentei  sociale în perioada moderna si postmoderna  demonstreaza  perpetuarea  unei  morale  a  actiunii  sociale,  cu  mentinerea unor standarde morale profesionale desprinse în cea mai mare parte de morala religiei de orice  fel.  Ca  urmare,  morala  interventiei  specifice  asistentei  sociale  se  va  concentra asupra  îmbinarii  punctelor  de  vedere  personale  cu  cele  ale  dreptatii  sociale  (Kirst-Ashman, Hull, 1999).  2. Misiunea si obiectivele profesiei de asistenta sociala   Asistenta  sociala,  cu  standardul  ei  moral  ridicat  care  promoveaza  unitatea  si solidaritatea populatiei    fata de  persoanele  vulnerabile, este necesara  într-o  societate  în care  morala  comunitatii  tinde sa  se destrame  sub influenta  conditiilor  sociale  (Jordan, 1997). Altfel spus, ea este rezultatul solidaritatii societatii civile, prin care sunt elaborate mecanisme ale politicii  sociale, care  atenueaza efectele  perverse ale societatii moderne; astfel,  asistenta  sociala  îmblânzeste  "salbaticia"  economiei  de  piata  (Autès,  1999).  Pe lânga  multi  alti autori care scot  în relief  ideea  colaborarii  cu  clientii,  Jordan  (1997)  si Payne (1997)  subliniaza rolul  asistentei sociale  de a  promova cooperarea  societatii si  a parteneriatului  chiar  si  în  situatiile  în  care  câmpul  de  actiune  este  caracterizat  prin coercitie (în cazul detinutilor, al bolnavilor psihici internati în institutii).  Asistenta  sociala  are  deci  un  rol  de  promovare  a  solidaritatii  sociale.  Acest  rol social  contribuie  la  mentinerea  unitatii  si  specificului  asistentei  sociale  de-a  lungul timpurilor  si  a  hotarelor  nationale.  Acest  rol  se  exprima  în  acordarea  ajutorului,  în sentimentul de compasiune, în încurajarea întelegerii între oameni si dorinta de armonie. Unul  dintre  paradoxurile  asistentei  sociale  este  ca,  având  ca  preocupare  principala categoriile  cele  mai  vulnerabile ale  societatii, ea  are  de  asemenea,  rolul de  a  mentine echilibrul  social  si  ordinea  sociala  data,  prevenind  miscari  de  masa  sau  crize  ale sistemelor  sociale  (Davies,  M,  1994).  Aceasta  functie  se  exprima  prin  actiuni  de  tip reparator  (privind  echitatea  sociala),  dar  si  coercitiv,  de  reglare  a  comportamentului persoanelor conform legislatiei în vigoare si a regulilor organizatiei: ajutorul este acordat.
  • asistenta sociala
  • doneaza pentru copii
  • voluntariat social
  • asociatie pentru copii si batrani
  • asociatie pentru copii si batrani
  • ajutor umanitar
  • ajutor umanitar
  • asociatie pentru copii si batrani
  • asociatie pentru copii si batrani
  • asociatie pentru copii si batrani
  • asociatie pentru copii si batrani
  • asociatie pentru copii si batrani
  • asistenta sociala
  • doneaza online
  • doneaza online
  • doneaza online
  • doneaza online
  • doneaza online
  • doneaza online
  • doneaza online
  • doneaza online
  • asistenta sociala
  • asistenta sociala
  • doneaza pentru copii
  • doneaza pentru copii
  • doneaza pentru copii
  • doneaza pentru copii
  • doneaza pentru copii
  • voluntariat social
  • voluntariat social
  • voluntariat social
  • voluntariat social
  • voluntariat social
  • voluntariat social
  • asistenta sociala
  • https://theomnibuzz.com/doneaza-pentru-copii
  • asistenta sociala
  • asistenta sociala
  • ajutor umanitar
  • ajutor umanitar
  • ajutor umanitar
  • ajutor umanitar
  • ajutor umanitar
  • ajutor umanitar
  • asistenta sociala
  • https://www.sf-hristofor.ro
  • https://www.facebook.com/AsociatiaSfHristofor/










Comentarii

Trimiteți un comentariu